Cursuri pentru ciclul primar şi gimnazial
Vieţile Sfinţilor şi Istoria Religiilor
An Şcolar 2019-2020
Clasele Pregătitoare – a VIII-a
Profesor : Simion Tiberius-Daniel-Paul
Argument
Şcoala Gimnaziala „Anastasia” este o instituţie de învăţământ al cărei specific se doreşte a fi perspectivă general a pedagogiei creştin-ortodoxe asupra educaţiei. Spiritul pedagogiei creştine îl constituie pregătirea pentru o viaţă de responsabilitate creştină faţă de învăţătura evanghelică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. O viaţă trăită împreună cu Hristos, printr-o perpetuă renaştere spirituală, printr-o permanentă exersare a virtuţilor faţă de cei din jurul nostru.
Urmărim atingerea idealului pedagogiei creştine în general, acela de a educa sufletul omenesc a-i cultiva aspiraţiile după voinţa lui Dumnezeu, pentru a-l transforma într-un suflet de adevărat creştin. Această imprimare a voinţei divine se face respectând liberu arbitru, cât particularităţile sufleteşti existente ale fiecăruia.
Idealul pedagogiei creştine dirijează către o şcoală formativă în mod esenţial, nu numai informativă, anume către o şcoală activă, creatoare de caractere creştine în viaţa socială, pregătind sufletele încredinţate spre educaţie pentru a fi vrednice de primirea harului Duhului Sfânt şi de Împărăţia cerurilor.
Promovând o instituţie de învăţământ cu specific creştin-ortodox, consideră, potrivit alegerea acestui opţional la nivelul mai multor arii curriculare, având ca scop apropierea de Dumnezeu prin cunoaşterea şi urmarea faptelor Sfinţilor, care sunt modele desăvârşite de comportament creştin. Aducem deci înaitea sufletelor copiilor, întâmplări adevărate din vieţile sfinţilor care au o mare putere de modelare. Textele alese au fost accesibilizate pentru copii şi sunt însoţite de ilustraţii inspirate din tradiţia picturii bizantine.
Ţinând cont de particularităţiile de vârstă ale elevilor şi de obiectivele generale vizate în această perioadă, propunem ca scopul acestui opţional să fie consolidarea deprinderilor de comunicare orală, prin alegerea unor conţinuturi adecvate vârstei.
În plus, prin alegerea unor ilustraţii potrivite textelor propuse şi a modului de prezentare, urmărim atingerea unor obiective din ariile curriculare. Arte (educaţie plastică) şi Limbaă şi comunicare (Limba şi Literatura română). Prin îmbinarea ideilor transmise, al sentimentelor exprimate în textele alese, sprijinind imprimarea şi în felul acesta în sufletul copiilor nu numai a dragostei de frumos în sine, ci şi a dorinţei de a pune în practică cele aprofundate.
Faptul că am fost creaţi de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Lui scoate în evidenţă acea tânjire a omului lăuntric după ceva ce uneori nu îţi poţi explica. Există un gol lăutric în fiecare om, gol ce nu îl poate umple nici bogăţiile, nici distracţiile, ci numai Dumnezeu.
– De ce am ales acest opţional?
– Este foarte simplu! Am văzut interesul elevilor faţă de Dumnezeu şi faţă de prietenii Lui sfinţii. Când le vorbeam despre dragostea lui Dumnezeu, despre purtarea Lui de grijă faţă de noi, când le citeam din vieţile sfinţilor, din minunile făcute de ei se făcea o linişte de nedescris şi mă priveau cu nişte ochişori ce sclipeau de fericire şi parcă mă pătrundeau. Şi cei neastâmpăraţi elevi, care nu erau atraşi de nimic, ascultau cu „guriţa căscată”, iar când se termina, exclamau fericiţi „Ce frumos a fost! Când ne mai citiţi?”. Văzând această „foame” spirituală la aceşti copii, m-am hotărât să-i „hrănesc”.
Cercetările ştiinţifice de psihologie şi pedagogie au arătat că valoarea educaţiei din copilărie pune o ampretă pe care persoana o poartă taotă viaţa. De aceea, prin intermediul acestui opţional, aş dori să le pot pune o temelie solidă privitoare la morala creştină (indiferent de religie).
Nici o acţiune sau constrângere nu-l poate determina pe copil să acţioneze pozitiv în fiecare domeniu al vieţii, aşa cum îl poate determina puterea divină, împlantantă în fiinţa lui din fragedă copilărie. În faţa nimănui nu ne simţim atât de ocroţiţi de iubiţi, de iertaţi, de eliberaţi şi de încredinţaţi ca în prezenţa lui Dumnezeu.
De aceea, noi, cei maturi, avem obligaţia creştină de a le oferi copiilor noştri privilegiul de a gusta şi de a vedea cât de bun este Domnul nostru, în aşa fel încât cunoştinţele religioase dobândite de elevi să contribuie la schimbarea comportamentului lor.
Un astfel de opţional este foarte util într-o lume secularizată, în care familia nu are timpul necesar sau dispoziţia de ai învăţa credinţa străbună. De multe ori copii devin în familie „mici apostoli”, trasmiţând învăţătura Bisericii şi celor mari.
Reforma învăţământului românesc presupune o mai mare autonomie acordată unităţilor şcolare. Ea se referă nu doar la gestionarea resurselor materiale şi umane, ci şi la disciplinele studiate, la numărul de ore pe care factorii decizionali centrali le-au lăsat la dispoziţia şcolilor. Prin urmare, s-au introdus, în învăţământul preuniversitar, discipline opţionale propuse de fiecare şcoală şi supuse liberei alegeri a elevilor. Şcolii îi revine răspunderea de a veni cu oferte viabile, pe linia intereselor elevilor, în pas cu noile cerinţe, ceea ce necesită un plus de modernitate şi o pregătire multilaterală.
„Istoria Religiilor” este o astfel de ofertă, un opţional care presupune studierea unui domeniu atractiv şi de interes, în cadrul extracurricular la dispoziţia şcolii.
Disciplina de faţă nu este o istorie a creştinismului, deşi aceasta ocupă teme extinse. Disciplina „Religiile lumii” încearcă să ofere elevilor răspunsuri la câteva întrebări fundamentale pentru cultura generală, familiarizându-i cu cele mai importante sisteme religioase ale lumii.
Abordând un domeniu care a cunoscut şi cunoaşte numeroase controverse, disciplina îşi propune să cultive toleranţa şi dorinţa de înţelegere a celuilalt. Se are în vedere prezentarea iyvoarelor, a principalelor texte religioase şi înţelegerea valorilor moarale promovate de acestea.
Disciplina de faţă marchează o expunere a noţiunilor generale şi a limbajului specific unui domeniu în care există o amplă bibliografie. Stimularea interesului elevilor pentru lectura individuală este un alt obiectiv atent urmărit.
Nu există o definiţie a religiilor în termeni categorici şi definitivi, deşi ele au însoţiti societatea umană pe toate treptele evoluţiei. Etimologia cuvântului este latină: fie din „religio”, „-nis” („legătură”), fie, aşa cum a propus Lactantius, unul din primii autori creştini, din „religare” („a lega”). Ambele etimologi proiectează religiile ca legături între lumea oamenilor şi cea divină.
Religiile sunt, în egală măsură, reflectări ale conştinţei casnice, deoarece ele încadrează, diferenţiat, dar continuu, societatea umană în Univers. Pentru profesorul Jean Delumeau, „ştiinţa şi religia reprezintă cele două mari deschideri asupra misterului care ne înconjoară (…). Religia este legătura omului cu sacrul şi legătura care îl împiedică să se simtă pierdut în mijlocul unei lumii pe care nu o va stăpâni niciodată complet” (Jean Delumeau, Religiile lumii, Editura Humanitas Bucureşti, 1996).
O religie este un sistem curent de credinţe şi practici ritualice (cultice) care fixează conduita individului în societate, raporturile acestuia cu divinul, îi jalonează timpii vieţii (naşterea, căsătoria, moartea), îi satisfac nevoia de a-şi şti rosturile pe Pământ. Putem vorbi despre religiie atunci când anumite credinţe şi ritualuri se încheagă într-un sistem unitar, cu o doctrină care dă răspunsuri unor întrebări fundamentale, între care: cum trebuie să trăim pentru a fi în armonie cu oamenii şi divinitatea; de unde venim şi cum s-a născut Lumea şi Universul; ce se întâmplă după moarte?
Istoria este inseparabilă de religie, ea nu poate fi completată ca ştiinţă fără a include şi acest aspect fundamental. Religiile au avut un rol important nu doar în ceea ce priveşte credinţa şi dezvoltarea culturii, ci şi în organizarea societăţii. Comunităţile umane se diferenţiază cel mai adesea pe criterii religioase.
În Antichitate se poate face chiar o suprapunere între istoria socială şi cea religioasă, adesea religia oferind modelul de organizare politică. Evul Mediu a fost cu precădere religios, ca şi perioada modernă, iar astăzi se înregistrează o cunoaştere generală a credinţei, spre ea îndreptându-se tot mai mulţi oameni. Fenomenul este mai pregnant în ţara noastră şi în Europa de Est, care a traversat o jumătate de veac de ateism impus.
Disciplina opţională propusă nu intră într-o dezbatere amănunţită, ci încearcă să ofere elevilor răspunsuri la câteva întrebări fundamentale pentru cultura generală, familiarizându-i cu clel mai importante sisteme religioase ale lumii, din această cauză denumirea corectă a disciplinei ar trebui să fie „Introducere în istoria religiilor”
Aceste cursuri extracurriculare se pot desfăşura prin respectarea următoarelor cerinţe:
– Acceptul conducerii Şcolii Gimnaziale „Anastasia”din Constanţa;
– Aprobarea ISJ. Consatanţa;
– Opţiunea elevilor şi a părinţilor acestora.
II. A. Obiective cadru pentru opţionalul „Vieţile Sfinţilor” (clasele pregătitoare – a IV-a):
– Cunoaşterea şi iubirea lui dumnezeu ca fundament al mântuirii şi desăvârşirii omului;
– Cunoaşterea şi folosirea adecvată a limbajului din sfera valorilor religioase;
– Formarea virtuţilor creştine şi consolidarea deprinderilor de comportament moral – religios;
– Educarea atitudinilor de acceptare, înţelegere şi respect faţă de cei de alte credinţe şi convingeri;
– Descoperirea legăturii dintre Dumnezeu şi oameni;
– Identificarea unor elemente care definesc portretul spiritual al omului credincios;
– Cunoaşterea învăţăturii Sfintelor Scripturi prin intermediul povestirilor biblice, accesibile vârstei copiilor, precum şi prin povestiri, cântece, poezii cu mesaj moral – creştin.
II. B. Obiectivele cadru pentru opţionalul „Istoria Religiilor” (clasele V-VIII);
– Înţelegerea doctrinelor şi a vieţii religioase în funcţie de timp şi spaţiu;
– Familiarizarea cu cele mai importante sisteme religioase ale lumii;
– Lărgirea orizontului cunoaşterii şi găsirea unor răspunsuri la întrebări fundamentale pentru cultura generală;
– Explicarea unor fenomene ale lumii contemporane şi evenimente ale epocilor trecute;
– Cultivarea toleranţei şi dorinţei de înţelelegere a celuilalt;
– Înţelegerea şi dezvoltarea valorilor morale promovate de religii;
– Stimularea interesului elevilor pentru lectura individuală.
III. A. Obiective de referinţă pentru opţionalul „Vieţile Sfinţilor” (clasele pregătitoare – a IV-a):
1. Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii şi desăvârşirii omului cunoaşterea
Obiective de referinţă | Exemple de activităţi de învăţare |
1. 1. să recunoască prezenţa lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieţii; 1. 2. să prezinte importanţa iubirii ca mod de manifestare a lui Dumnezeu în lume; 1. 3. să descrie moduri de manifestare a iubirii de Dumnezeu. | – dialoguri pe tema existenţei lui Dumnezeu şi a modurilor în care Acesta Se manifestă în lume; – dialog pe tema necesităţii iubirii; – descrierea unor situaţii concrete de viaţă din care să reiasă dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni; – participarea la activităţi caritbile. |
2. Cunoaşterea şi folosirea adecvată a limbajului din sfera valorilor religioase
Obiective de referinţă | Exemple de activităţi de învăţare |
2. 1. să redea cu propriile cuvinte mesajul întâmplărilor audiate, 2. 2. să manifeste interes pentru receptarea mesajului lecturilor audiate, în vederea puneri în practică 2. 3. să construiască enunţuri logice şi corecte care să integreze şi cuvintele noi, dovedind înţelegerea lor. | – exerciţii de selectare a noilor termeni religioşi dinb textele date; – exerciţii de integrare a expresiilor noi în contexte diverse; – alcătuirea de scurte compuneri libere pe teme religioase; – utilizarea dicţionarelor, a glosarelor, a listelor de termeni. |
3. Cunoaşterea învăţăturilor Sfintelor Scripturi, a tradiţiilor religoase şi a istoriei Bisericii
Obiective de referinţă | Exemple de activităţi de învăţare |
3. 1. să identifice principalele virtuţi ale sfinţilor, care sunt puse în lumina întâmplărilor lecturate; 3. 2. să manifeste în situaţii adecvate un comportament religios-moral potrivit, prin imitarea virtuţilor sfinţilor; 3. 3. să cunoască faptul că biserica reprezintă locul de întâlnire cu sfinţii; 3. 4. să descrie clădirea bisericii; 3. 5. să motiveze importanţa cinstirii sfinţilor prin sărbătorile închinate lor. | – relatarea, în succesiune logică, a evenimentelor din viaţa sfinţilor; – lecturarea unor fragmente din vieţile sfinţilor care să reiasă virtuţile sfinţilor; – exerciţii de orientare pe hartă: indicarea localităţilor şi zonelor geografice legate de viaţa sfinţilor; – discuţii, exerciţii de mediere pentru autocunoaştere; – vizitarea unei bisericii şi exerciţii de observare a elementelor specifice acesteia; – reprezentarea într-o compoziţie plastică a unei biserici; – discutarea unor texte morale cu privire la importanţa clădirii bisericii pentru creştini; – prezentarea calendarului creştin ortodox. |
4. Formarea virtuţilor creştine şi consolidarea deprinderilor de comportament moral-religios
Obiective de referinţă | Exemple de activităţi de învăţare |
4. 1. să identifice faptele bune şi principalele calităţii ale unui bun creştin; 4. 2. să recunoască în faptele sfinţilor, modele de comportament creştin; 4. 3. să respecte regului de comportament moral-religios în familie și societate; 4. 4. să se familiarizeze cu universul reprezentărilor iconografice bizantine, prin recunoaştere şi utilizarea elementelor de cromatică specifică; 4. 5. să lucreze compoziţii decorative şi compoziţii plastice, folosind materiale, instrumente (creioane, pensule, carioci ş.a.) diverse tehnici de lucru specifice artelor plastice, în vederea realizării unui portofoliu, cu lucrări. | – povestirea unor fapte bune, proprii sau ale altora; – exerciţii de caracterizare a unui bun creştin; – prezentarea icoanei sfinţilor; – povestirea unor fapte din vieţile sfinţilor studiaţi; – dialog despre regulile de comportament creştin în familie, în societate şi în clasă; – organizarea de jocuri de rol; – exerciţii de efectuare corectă a semnului Sfintei Cruci; – învăţarea de colinde şi cântece religioase; – învăţarea unor rugăciuni; – exersarea rugăciunii în comun: |
5. Educarea atitudinilor de acceptare, înţelegere şi respect faţă de cei de alte credinţe şi convingeri
Obiective de referinţă | Exemple de activităţi de învăţare |
5. 1. să se implice în acţiuni comune cu prietenii şi colegii; 5. 2. să manifeste atenţie, înţelegere şi sensibilitatea faţă de problemele celor din jur; 5. 3. să manifeste iubirea creştină faţă de toţi colegii, indiferent de credinţa lor. | – rezolvarea unor sarcini alături de colegi aparţinând altor religii sau confesiuni; – organizarea de jocuri, concursuri pe teme religioase; – discuţii şi dezbateri pentru identificarea cazurilor de comportament pozitiv-negativ petrecute în imediata lor apropriere; – exersarea milosteniei, prin activitatea îndreptate spre cei aflaţi în lipsuri din alte confesiuni, în mediul social apropiat (rude, colegi, vecini). |